Oscar

Citindu-l pe Oscar, text de Linda Dalisi, am o imagine care mi s‑a clarificat imediat, o amintire… filmul lui Kurosawa Sogni. Primul capitol începe cu un băiat sub ploaie, afară, lângă casă; mama îl mustră și îi spune să nu se depărteze, că atunci când plouă așa, vulpile își sărbătoresc nunta și celui care le vede i se poate întâmpla ceva rău. Băiatul, în ciuda intimidărilor mamei, se îndepărtează și va vedea vulpile care, la rândul lor, îl văd pe el; apoi băiatul fuge și se întoarce acasă, mama îl alungă și spune că nu-l mai vrea în casă pentru că s‑a îndepărtat prea mult și a văzut prea mult, și că au venit vulpile care au lăsat ceva pentru copil: un pumnal ca să se sinucidă. Mama îi sfătuiește să implore vulpile să îl salveze de dorința de a muri. NOTE DE REGIE Oscar a lui Linda Dalisi a văzut prea mult, a părăsit casa și tot ceea în ce credea ca să vadă, cum n‑a mai văzut niciodată, orașul ei, poporul ei sfâșiindu‑se. Această vedere nu îi va permite să mai fie Oscar crescută ca bărbat de tatăl la slujba monarhiei. Odată ce Oscar vede, se frânge, pierde mult din ceea în ce credea, dar mai ales își pierde mult din identitate. Devine o ființă neterminată, și această neterminare mă emoționează și mă duce spre ceva îndepărtat. Ceva pe care încă îmi este greu să‑mi amintesc și deci să îl readuc la inimă; la fel ca Oscar, nu îmi amintesc când s‑a produs în mine schimbarea, când mi‑am dat seama că sunt neterminat și nepotrivit, dar această nepotrivire este un balsam puternic pentru a declanșa acel proces creativ pe care am încercat mereu să îl păstrez și să îl protejez. Un arc aruncă prima săgeată, poate Cupidon sau poate unul dintre arcurile orientale atât de prezente în filmele lui Kurosawa, armă sau filozofie de viață. Cred că Oscar‑ul Linda este o creatură obișnuită să dăruiască, dar să nu ceară niciodată nimic înapoi. Toate personajele sunt neterminate, toate personajele se sfârșesc fără a se completa vreodată, și se predau morții neterminate; și poate din acest motiv bântuie ca niște fantome într‑un tărâm la mijloc care își pierde susul și josul, un pământ unde forța gravitațională își pierde puterea de atracție eliberând în sfârșit sufletele din trupuri și predându‑le Iubirii, singurul Dumnezeu pe care poate l‑am cunoscut mai mult sau mai puțin cu toții. Doar în momentul în care simțim iubirea putem să ne naștem, și pentru asta să murim, în același moment în care săgeata ne lovește în piept. Dumnezeu se joacă cu noi. Antonio Latella -- Pe scurt: Oscar, fiica unui general fidelișsimo monarhiei dornic de moștenitori bărbați, este crescută ca un soldat pentru a urma cariera militară a tatălui. Ajunsă comandantă a gărzii regale franceze, Oscar o protejează pe Maria Antoaneta din momentul în care aceasta soseste în Franța ca mireasă promisă viitorului Ludovic al XVI‑lea, și devine pentru regină aproape un înger păzitor. Cele două femei, coetanee, se îndrăgostesc de același om, contele suedez Hans Axel von Fersen. Dar dacă niciuna dintre ele nu poate trăi public această iubire – Maria Antoaneta pentru că este regină a Franței, Oscar pentru că a fost crescută în negarea acestei posibilități – sentimentul tinerei regine va fi împărtășit până la sfârșitul zilelor ei, așa cum a dezvăluit apoi intensul schimb secret de scrisori dintre cei doi. Legătura dintre Oscar și Maria Antoaneta, bazată pe loialitatea și dăruirea primeia, va începe să se destrame când Oscar, observând realitatea din jurul ei, va pune pe balanța justiției sărăcia, inegalitatea socială și conduita familiei regale și a nobililor. Lumea asistă la nașterea unui gând nou, a unor voci care se ridică în apărarea celor slabi, a unor idealuri și a unei revendicări civice, colective și individuale.